«When Will I Be Famous?»
I can’t answer that.
Oricum, pare sa ramana o intrebare esentiala, indisolubil si primordial legata de structura noastra intima, construita in jurul unui numar de valori pure si ingenue — competitie, sete de putere, orgoliu — indiscutabile mostre de neprihanire nativa.
O intrebare incomoda pentru oricine si la orice varsta, poate cu atat mai mult cand o “canti” ragusit si afon, stand in cap, in puta goala — din care mai si scuturi gratios in ritmul “muzicii”, in fata unei pleiade de intelectuali insetati de cultura, care au venit sa vada, Dumnezeu stie ce.
Pentru ca asa ne-a delectat Istvan Teglas, tanar actor scolit pe bancile Universitatii de Arta Teatrala din Targu-Mures, in performance-ul la fel de tinerei Andreea Novac, proaspata absolventa de UNATC (sau ATF pentru cei mai varstnici — de ceva vreme ofera si o facultate de coregrafie). Andreea este de fapt de formatie pshiholog (sic!) si asta de vreo sase anisori, moment in care curiozitatea ma ucide sa aflu ce resorturi ascunse ale sufletului uman a dorit sa atinga punandu-l pe Istvan sa simuleze ca defeca, ca are o criza de epilepsie, sau ca decarteaza, — ma rog, sper din tot sufletul ca le-a simulat, desi fizicul tras printr-un inel al domnului Istvan face cuminte presupunerea ca nu consumase nimic in ultima saptamana.
Spectacolul a avut loc la Centrul National al Dansului — futila precizare — vineri seara, 20 martie 2009, in sala ronda. A durat “doar” 35 de minute, probabil coregrafa a facut uz de cunostintele de specialitate pentru a estima cu precizie limitele de enduranta ale nefericitului doritor de arta. S-a intitulat Dance a playful body. Imagine that.
Dar, cine stie, poate sunt eu de o ignoranta si incultura atroce.
La polul opus s-a situat recitalul la care am asistat cu doua zile inainte, la Ateneu, usor comercial etichetat Romanesc 100%. Ca tot veni vorba, m-am intrebat
Stimate domn! NU vreau sa comentez faptul ca va autointitulati compozitorul, ca si cum articularea asta v-ar asigura vreo unicitate in istoria muzicii…Voi comenta ceea ce ati spus despre spectacolul in care aruncati cu noroiul din cine stie ce mocirla in care v-ati scapat partiturile. Asadar, ca tot sunteti artist, ar trebui sa aflati ca uneori categoriile ontologice si cele estetice sunt in raport de intersectare. Dc dumneavoastra decontextualizati “puta” doar ptr ca va bantuie freudiene fantasme, atunci e timpul sa va faceti o colectie de filme XXX, ca sa va delectati cu lungimi falice autentice. La intrebarea dumneavoastra despre Andreea Novac v-as raspunde tot cu o intrebare: ce v-a bantuit pe dumneavoastra sa iesiti din turma Domnului si sa va apucati de muzica?….Revenind la spectacol, simtul critic este foarte bun, dar numai daca e insotit de o introspectie autentica si de absenta relei vointe de care imi permit sa va suspectez dupa tonul folosit…Ca sa puteti sa analizati ce s-a intamplat pe acea scena ar trebui sa cunoasteti macar un abecedar al perfomance-ului…ma ofer sa vi-l predau! Gratis!Cat despre intrebarea din titlu, va raspund eu cand va fi domnul Teglas faimos! Cum mult inaintea dumneavoastra! Va doresc numai bine!
Buna ziua stimate domnule spectator (imi pare rau ca nu mi-ati facut onoarea de a-mi impartasi numele dumneavoastra).
Marturisesc ca… mi-a facut o reala si neasteptata placere sa va citesc randurile, si marturisesc, sunt vinovat de toate acuzele aduse — “rea vointa”? un eufemism de proportii monumentale; necunoastere a macar unui “abecedar al performance-ului”? lucrurile stau mult mai grav: de trei ani incoace mi s-a oferit probabil zilnic sansa unui contact de specialitate cu istoria performance-ului (cam tot ce s-a scris de valoare despre performance din ‘70 incoace) dar am refuzat cu o indarjire de adolescent tembel; “fantasme freudiene”? haide domnule, Freud era mic copil…
— in alta ordine de idei, altfel spus ne-contrazicand nimic din mini-pledoaria dumneavoastra, eu m-am simtit rau la respectivul spectacol.
Parte, probabil, din lipsa prelungita a somnului in respectiva perioada, dar cred ca parte din pricina virulentei mesajului artistic “decontextualizat”.
Multumesc pentru metafora partiturilor scapate in mocirla, privesc mocirla in contextul metafizic a doua elemente primordiale care se intrepatrund, apa si pamantul, si care ne reprezinta — in acelasi context metafizic — intr-un mod fiintial… sau iar am decontextualizat ceva?
Imi cer scuze. Oricum, va sunt recunoscator pentru parerea dumneavoastra sincera si frusta (si o apreciez sincer in ciuda faptului ca nu o impartasesc) si va mai astept
Numai bine.
P.S.: un lucru care nu mi-a trecut niciodata prin cap este interpretarea pe care ati dat-o dvs. subtitlului. Intentia initiala era sa tin un blog despre muzica, unul despre IT si unul despre teologie, altfel spus, “claudius iacob — compozitorul”, “claudius iacob — programatorul” si “claudius iacob — teologul” (conform cu primul paragraf de aici). Doar unul dintre blog-uri a reusit sa vada lumina zilei, cel de fata. Pentru ca altfel, va asigur, sunt complet constient de nimicnicia mea in istoria muzicii. Poate ar trebui schimbat sub-titlul…
Numele meu e prea putin relevant, nu ma ascund in spatele unui termen vag, dar cred ca cel mai bine e ca uneori, pentru a putea transmite autentic ceva e nevoie de o masca. Acum, ce sa zic…eu nu apar creatia respectiva, m-a uluit insa modul in care ati aruncat in aer criterii de bun simt ale perceperii unui act artistic…e drept, aici e un blog nu un site de cultura, nu puteti fi acuzat ca ati scris o cronica subiectiva. E gustul dumneavoastra si vi-l respect.Impartasesc admiratia dvs pentru artisti precum Ionut Bogdan Stefanescu pe care la randul meu il admir…Revenind la subiectul nostru…nu mesajul artistic e decontextualizat, dumneavoastra l-ati “citit” formal si de aici analiza dumnevoastra pe elemente decontextualizate. Plus ca atunci cand in intelegerea unui produs artistic sau cum o fi el, introducem ca argument starea noastra clinica, e un sofism regretabil, deci un argument nevalid! Cat despre metafizica mocirlei…Lasati-ma sa va marturisesc ca fiintial nimic nu ne poate reprezenta altfel decat gradual, pentru ca fiinta in sine e dincolo de limitele gandirii, deci ale oricarei reprezentari…s-a saturat bietul Wittgenstein explicand asta…Cat despre intrepatrunderea elementelor, aveti o abordare mitologica, deci pre/logica, pe cand metafizica tine strict de exercitiul logicului, nu intru in detalii cum…Cred ca ajunge cat am spus…va doresc experientele estetice pe care vi le doriti si dumneavoastra. Numai bine!
Wow, nu am mai trecut de mult pe aici…am pierdut toata distractia…
Intr-adevar, pe un blog se scriu pareri SUBIECTIVE; in plus, la cum il cunosc eu pe Claudiu, articolasul este chiar delicat
Lasand gluma la o parte, felicitari, Claudiu, ca vizitezi cu indarjire evenimentele CND, in ciuda experientelor traumatizante prin care ai trecut…mi-as dori sa aiba lumea aceeasi atitudine si cu concertele de muzica contemporana. Intr-adevar, si eu, ca absolventa a sectiei de compozitie ma trezesc ca sunt MULT mai toleranta cu manifestarile muzicale, oricat ar fi ele de zbanghii (incerc sa evit termenul de “avangardist”), si mai putin toleranta cu manifestarile din celelalte arte. Cheia este, probabil, comunicarea (!), putina deschidere - si de o parte si de alta - si pastrarea unei binevenite doze de umor.
Nu am vazut spectacolul respectiv, deci nu pot sa imi dau cu parerea in van (desi chiar asta fac acuma, oops), dar ma gandesc, Claudiu, ca poate “puta” respectiva care te-a deranjat are un corespondent in “efectologia” din muzica noua: si acuma tin minte cat de ofensata am fost cand mi-a spus cineva ca nu mai trece pe la concertele de muzica contemporana pentru ca scuipa clarinetistii in instrument (aka, efectul de “slap tongue”). Asa ca nu renunta inca la CND, poate la un moment dat se va petrece un declic - ori calitativ, ori perceptiv, nu stiu.
Mai, pe tine te citeste lumea, mai! pe blogul nostru nu mai intra decat moliile…si cativa prieteni de bere…
Am uitat sa mentionez cat de mult m-a amuzat primul comentariu al “spectatorului” (probabil, membru de familie/prieten al unuia din participantii activiai spectacolului). Bunul meu simt imi sopteste ca daca vrei sa iti ia lumea in considerare opiniile, nu trebuie sa iti pigmentezi discursul cu injurii ci cu argumente valide si, in masura posibilului, obiective. Postarea era sarcastica, atentie, nu injurioasa, desi probabil ca ar fi fost mai nimerita o denumire stiintifica a organului genital respectiv
Da, stiu, m-am trezit si eu in iunie sa comentez bataliile din aprilie…
Un site de exceptie!
Multam fain, l-am cam abandonat in ultima vreme…
http://www.dimineatacrossover.radiocultura.ro/
Felicitari pentru blog si pentru emisiune. V-am adaugat adresa si in lista de prieteni