Old, forgotten game
Am ascultat astazi, la Ateneu, o piesa compusa de maestrul Liviu Danceanu, psalmul 150. Pentru solist, cor si orchestra, solistul fiind basul Pompei Harasteanu.
Mi s-a parut o muzica superba, de o frumusete venita din alte lumi. Nu stiu sigur ce m-a impresionat mai mult, universul pan-tonal, preponderent consonant, orchestratia cautata, constructia cromatica rafinata sau cei aproape 70 de oameni, inghesuiti cu tenacitate in spatele orchestrei, pe un practicabilul vechi care gemea (la propriu si la figurat, generand deseori percutii neasteptate si bizare) si cantand in speta un singur lucru: “laudati pe Domnul”.
Nu pot exact sa-mi explic ce, insa ceva m-a miscat intr-un fel cum rareori mi se intampla la concerte. Factorul uman mi-a parut intr-un fel atat de particular prezent in economia acestei piese, vocea lui Pompei Harasteanu, in ciuda rotunzimii si plinatatii sale evocatoare atat de dematerializata, de descarnata, venind de peste tot si de nicaieri… si cam aici mi se opresc cuvintele. Restul este dincolo, tangibil, palpabil, dar greu de exprimat.
Este o muzica frumoasa, si se mai canta si maine, 13 martie 2009, tot la Ateneu, tot in deschiderea spectacolului de la ora 19:00. Mergeti si ascultati-o, oameni buni.
Am inceput din nou sa scriu.
Nu stiu cat ma va tine, cat de calitativ sau voloros in orice fel posibil sau imaginabil voi fi. Am multe de spus, multe aniversari ratate de recuperat — la multi ani, domnilor, la multi ani doamnelor, un an nou si o primavara noua au venit intre timp. Promit sa ma tin mai des la curent.
As just for now, I’m back in the game. The good old, forgotten game…
Care este parerea ta despre http://manifest2009.blogspot.com ?
Cred ca link-ul corect este http://manifest2009.blogspot.com/2009/01/manifest-2009.html — pentru ca ultimul articol de pe acel blog (la data cand scriu aceasta nota) vorbeste despre examenul de licenta al studentilor sectiilor de pictura si sculptura de la Universitatea Nationala de Arte.
Cunosc povestea, si nu intamplator m-am tinut deoparte de la inceputurile ei si pana in prezent. Impresia foarte puternica, pe care am incercat-o de la prima citire a respectivei proze, imi persista: este o copilarie de tinerel exaltat, care pe bancile scolii fiind, crede cu tarie (doar) in ceea ce intelege, si lupta barbateste pentru a-i modela pe ceilalti in consecinta.
Asa stand lucrurile, lectura respectiva nu mi-a produs decat un zambet, mai degraba melancolic decat sarcastic sau ranchiunos: am fost toti (extrem de) tineri si nelinistiti la un moment dat; cu totii am schimbat lumea de cateva ori: it’s OK.
Turnura pe care a luat-o aceasta epopee personala a prea-onorabilului Razvan Apetrei m-a uimit sincer, insa. Oameni teoretic cu “scaun la cap”, profesori universitari, oameni de cultura, au sarit imediat in apararea… a ce? De cine? De la un moment dat am incetat sa citesc mailurile pe care le primeam in bucla — si care deveneau din ce in ce mai lungi — incercand o teribila senzatie de “invraisemblable“: asa ceva nu poate fi.
Domnul Razvan Apetrei este tanar, inca nu intelege (si nu a aflat inca) cum ca orice incercare de a norma, canoniciza, valida arta (ca exprimare esential umana), prin alte mijloace decat prin exercitiul artistic propriu-zis, este in esenta sortita esecului. Nu este inca capabil sa discearna ca toate actiunile de acest gen — pe care istoria le-a catalogat dupa un numar generatii, deloc magulitor, fasciste – au cazut intr-un final prada derizoriului. Domnul Razvan Apetrei nu are inca bagajul de cunostinte de istoria artei care sa-i permita sa faca comparatii, relationari, ierarhizari (acum ca scriu aceste randuri nu pot sa nu ma intreb: care ar fi fost reactia domnului Razvan Apetrei vis-a-vis de manifestarile de tipul performance dinspre sfarsitul secolului XX, unele dintre ele presupunand auto-mutilari — si pe care istoria artei le-a catalogat totusi ca manifestari artistice, si le studiaza ca atare?). Domnul Razvan Apetrei nu este inca capabil sa-si relativizeze punctul de vedere. Domnul Razvan Apetrei ar putea sa nu fie capabil de o multime alte lucruri.
Si ce?
Ce are a face faptul ca un tanar student intr-o institutie de invatamant superior muzical crede ca totul trebuie aruncat la gunoi si remodelat dupa niste tipare proprii? Nu credem asta cu totii din cand in cand? Intoleranta s-a nascut odata cu mine si ma va insoti pana in ultima clipa. Ideea (banuiala) ca s-ar putea sa existe realitati paralele, ca valorile pe care le cream ar putea foarte bine fi la fel de relative precum este totul in univers (si noi insine), ca altii ar putea avea in acelasi timp dreptate cu mine se naste tarziu in devenirea unui om.
Nu s-a gasit nimeni suficient de fin psiholog sa inteleaga toate cele de mai sus? Razvan Apetrei a facut ce a crezut ca este bine, in singurul fel in care a fost capabil sa o faca. Este un act personal. Acea foaie ramane o marturisire, o confesiune de credinta, intelegerie, predilectie, gust, in ultima instanta. Redactarea ei sub titlul (impropriu) de manifest este un exercitiu literar. Afisarea ei la panoul Catedrei de Compozitie este un exercitiu democratic.
Reactiile (pro si contra) au fost un act de imaturitate.
Va rog frumos daca puteti sa lamuriti si pe noi,cei ce nu suntem muzcieni,dar indragim muzica,despre ce este vorba in acest Manifest.Cine-i in polemica cu cine? Apreciez f mult acest site tocmai pentru ca
contribuie la o promovare a muzicii moderniste,putin cunoscuta.Multumesc anticipat pentru raspuns si felicitari pt actul de educatie prin intermediul netului.
Buna seara domnule Cassian,
Pastrand o exprimare voit punctuala, simplista si laica:
1. acest manifest doreste sa schimbe modul in care se scrie muzica culta in prezent;
2. “in polemica” se afla domnul Razvan Apetrei, pe de o parte, si (probabil) toti compozitorii de muzica culta contemporana.
Obiectul polemicii a rezultat din lipsa unei abordari metodice, stiintifice si cuantificabile din partea sus-numitului domn Razvan Apetrei, din pregatirea sa relativ sumara, din semnificativa lipsa de experienta in domeniul pe care il polemizeaza (compozitia muzicala) cat si din absenta unei propuneri concrete de remediere a prezumptivei probleme in dezbatere.
Personal, imi mentin parerea ca acest act literar autointitulat “Manifest” a dobandit o cu totul nemeritata (si uluitoare) insemnatate. In consecinta, refuz sa-l consider demn de analiza sau de a fi discutat.
Cu respect,
Claudius
Si totusi, cineva trebuie sa explice toate aceste idei pe intelesul tuturor, domnule Claudius. Daca dvs, un specialist si un cunoscator in domeniu, nu ajutati vizitatorii sitului dvs. sa inteleaga, atunci cine va aduce lumina in aceasta confuzie? Cine va explica pe intelesul celor care nu se pricep la note, noi, melomanii de rand, talcul acestui demers pe care dvs refuzati a il considera demn de analiza? Va rugam sa acordati o sansa pentru cunoastere si celor care vor sa stie mai mult despre cauzele care au generat acest manifest despre care am aflat de pe site-ul dvs.